---

---

 

MARIA-ANA TUPAN - Phenomenology and Cultural Difference in High Modernism

 

---

---

 

Sonia Elvireanu, Le Chant de la mer à l’ombre du héron cendré, Paris, L’Harmattan, 2021

 

 

 

Après « Le Souffle du Ciel », je vous ai suivie aux pays d’avant les mots. Bercés  par le chant de la mer,  paysages souvent surréalistes où l’on entend  le murmure de l’eau, comme un silence d’avant la naissance. Une grande force intérieure se devine dans votre écriture aérienne, limpide, brève, charnelle, spirituelle.      

 Epurés, transparents, les mots de Sonia Elviréanu, sont autant de galets ronds posés sur les traces retrouvées.  Le rivage suit les contours apparents de l’Etre aimé  jusqu’au sable où s’écrit le mot solitaire de la Renaissance.

Est-ce la rencontre des mémoires ?  Est-ce votre écriture aux pouvoirs de transmutation ? A vous lire, mon regard, parfois perplexe, parfois émerveillé, est devenu plus vaste d’embrasser les horizons nouveaux ressentis  au fil de vos pages. La chair du cœur s’est trouvée parfois bouleversée, d’émotions, de forces lumineuses, et d’amour de la vie.

La vie toujours recommencée, en mémoire à Paul Valéry, « La mer, la mer, toujours recommencée »

                                                                  Marie Faivre

 

.

Sonia Elvireanu est poète, romancière, essayiste, critique littéraire, traductrice. Son oeuvre poétique a gagné plusieurs prix internationaux de poésie en France et au Liban (2019-2022).

 

---

---

Sonia Elvireanu, Le souffle du ciel, Paris, L’Harmattan, 2019

 

 

 

« De sa terrible solitude, la poète va tenter de faire « une voie » où retrouver des « traces » de l’Aimé, notamment dans la neige, avec son silence, sa blancheur qui l’associe au vide mais aussi à un réel immatériel . Elle-même y sera « dans l’embrassement du Ciel et de la Terre,/ […] la ligne de l’horizon ». D’où une poésie aux résonances métaphysiques où se mêlent références mythologiques et bibliques.            

Béatrice Marchal

« Le poète a la force de rendre vie à  une forme d’existence, associée à la féminité, sans que cette existence soit la vie biologique à laquelle l’ont limitée des philosophes schopenhaueriens ou psychanalistes freudiens, mais un espace de pure spiritualité et de déchirant lyrisme élégiaque. Sa délicate et troublante Pieta ajoute des touches discrètes, mais d’un tragisme pur à la transposition des sentiments en  langage, aux livres consacrés au misterium tremendum de l’extinction de l’esprit. »

Maria-Ana Tupan

 

---

---

 

 

Danciu, Liliana, „Arhetipuri, stereotipuri şi imagini ale femeii. De la Ghilgameş la Mircea Cărtărescu”, Bucureşti, Editura Eikon, 2021.

 

Lucrarea reprezintă un arhipelag eseistic format din douăsprezece insule hermeneutice cărora autoarea le-a imprimat coerenţa ansamblului. Toate capitolele au în comun femeia, mai exact proiecţia acesteia în imaginarul masculin mitic, religios, literar. Preluate din religie, literatura română şi universală, textele suport analizate impun figuri feminine emblematice: zeiţa Iştar (Epopeea lui Ghilgameş) umilită de cuplul de războinici Enkidu-Ghilgameş; Lilith şi Eva  (Geneza biblică), nesupusa şi neascultătoarea, ipostazele negative ale primei femei; Maria Magdalena, „cel mai iubit discipol”, transformat în personaj episodic în scenariul Învierii (Noul Testament & evangheliile apocrife); stereotipiile negative ale femininului din mentalitatea populară românească (legende mitice cosmogonice şi antropogonice); femeia cu una sau mai multe coaste de drac (Stan Păţitul, de Ion Creangă); Simina, eroina unui rit de trecere ratat de Iorgovan (Pădureanca, de Ioan Slavici); prea-frumoasa Borivoje, sacrificată în numele unei iubiri superioare (De la noi, la Cladova, de Gala Galaction); Ana şi Florica, palide reprezentări iconice ale Marii Zeiţe Pământ în imaginarul unui erou mitic (Ion, de Liviu Rebreanu); nevoia bărbatului de regăsire a idealului în femeie este evidentă la personajele feminine camilpetresciene („suflet-pereche” la început, unică, Ela decade la stadiul de femeie-carne; pentru a conserva idealul, Fred Vasilescu fuge de el şi, implicit, de minunata doamnă T. ( romanele lui Camil Petrescu); Blanca Alvarez reuneşte toate ipostazele femeii manifestate de-a lungul timpului, devenind femeia generică, salvatoarea omenirii (O femeie pentru Apocalips, de Vintilă Horia); în Travesti-ul lui Mircea Cărtărescu, între cele două modalităţi de împlinire a bărbatului, sexuală, prin femeie şi psihologică, prin geamăna interioară, personajul narator o alege pe a doua, în ciuda riscurilor majore de disoluţie a personalităţii.

 

 

 

---

---

Danciu, Liliana, Danciu, Petru Adrian, „Zmei, draci şi strigoi. Eseuri de hermeneutică a basmului popular românesc”, Bucureşti, Editura Universitară, 2021.

Cartea reuneşte unsprezece eseuri despre basm publicate de autori în diverse reviste de specialitate. În viziunea autorilor, basmul popular românesc este un bogat şi mereu surprinzător „sit de arheologie spirituală”, ale cărui taine se lasă descoperite în funcţie de „codurile de lectură” aplicate de fiecare cititor. „Arheologia basmică” se dezvăluie drept o metodă hermeneutică flexibilă, complexă, „necanonică”, care operează cu instrumente analitice împrumutate din mai multe domenii: psihanaliza jungiană, socio-antropologia, istoria religiilor, ocultism, magie, demonologie. Structura palimpsestică a naraţiunii basmice  a fost fragmentată pentru a scoate la iveală elemente ritualice foarte vechi, pre-mitice chiar. Astfel, fiecare temă majoră ascunde cel puţin două straturi, mitic şi pre-mitic, chiar în naraţiuni basmice aparent modeste. În straturile sale profunde, basmul este ocultat, iar învăţătura lui, ezoterică, astfel încât instrumentele precise ale ştiinţei au nevoie de îndrăzneala speculaţiei pentru a pătrunde esenţele.

 

 

LILIANA DANCIU este doctor în filologie cu o teză despre romanul Noaptea de Sânziene, de Mircea Eliade (calificativul „SUMMA CUM LAUDE”). Profesoară, titulară pe catedra de Limba şi Literatura Română la un liceu din Caransebeş.Eseistă.Membru activ al Centrului de Cercetare a Imaginarului „Speculum” de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2014).

Autoarea volumului Romanul din roman: Noaptea de Sânziene, de Mircea Eliade, prefaţat de Mirecea Braga, apărut la Editura Ideea Europeană (2017). Primeşte Premiul pentru Debut în critica literară al Uniunii Scriitorilor Români, filiala Sibiu (2018). Se numără printre autorii volumului colectiv Myth, Music and Ritual. Approaches to Comparative Literature (editori: Rodica Gabriela Chira, Emilia Ivancu, Gabriela Chiciudean, Natalia Muntean), publicat de Cambridge Scholars Publishing (2018). Semnează prefeţele şi întocmeşte antologiile Aurel Gurghianu (2019) şi Magda Isanos (2020) şi postfaţa antologiei Rodica Braga (2019), apăruteîn colecţia „O sută şi una de poezii” de la Editura Academiei Române. Face parte din Colegiul ştiinţific al revistei „EON” (2020).

A publicat articole şi studii în diverse reviste ştiinţificeşi culturale, precum „Journal of Humanistic and Social Studies”, „Journal of Humanistic and Social Studies”, „Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica”,„Incursiuni în imaginar”, „TricTrac: Journal of World Mythology and Folklore”, „SÆCULUM”, „Swedwish Journal of Romanian Studies”, „Eon”,„Contemporanul”, „Steaua”, „Gnosis”, „Reşiţa literară”, „Euphorion” etc.A participatla mai multe sesiuni ştiinţifice, colocvii, simpozioane în ţară şi străinătate (Roma, Arad, Târgu Mureş, Alba Iulia ş.a.).

PETRU ADRIAN DANCIU este doctor în filologie cu o teză despre basmul popular românesc, susţinută la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2018), calificativul primit „SUMMA CUM LAUDE”. Membru al Centrului de Cercetare a Imaginarului „Speculum” (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia). Profesor. Autor al volumelor „Teologia numelor divine în Egiptul antic” (2005) şi „Demonologia basmului popular românesc. Motivul zmeului” (2019). Coautor în volumul colectiv ”Myth, Music and Ritual. Approaches to Comparative Literature” (editori: Rodica Gabriela Chira, Emilia Ivancu, Gabriela Chiciudean, Natalia Muntean), apărut la Cambridge Scholars Publishing (2018). Membru în comitetul de peer review al revistei „EON”. A publicat mai multe articole ştiinţifice în reviste de specialitate, precum „Tibiscum. Ethnography and History Studies and Communications”, în publicaţiile locale „Interferenţe”, „Gnosis” (membru fondator şi director) şi internationale „Journal of Romanian Literary Studies”, „Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica”, „Incursiuni în imaginar”, „TricTrac: Journal of World Mythology and Folklore”, „SÆCULUM”. A participat la simpozioane naţionale şi internaţionale din Timişoara, Deva, Alba Iulia, Târgu-Mureş

 

---

---

 

 

Panaït Istrati. Littérature et société. Panait Istrati. Literature and society

It was Romain Rolland, the Nobel Prize Laureate for Literature (1915) who discovered Panait Istrati as a writer; the French intellectual considered him a genuine “Balkan Gorki”, noting his storytelling talent from their first interaction. Born in Braila in 1884, Istrati had left this cosmopolitan  hometown while still young, being willing to find new friends and life experiences. During his trips in the Middle East, Switzerland, France and the USSR, the French-Romanian writer tried to find those able to educate and raise the young generation facing modest living prospects. For him, the mission of the writer was to inspire change in the society. His efforts were successfully accomplished through books published in thousands of copies, in over 25 foreign languages. Panait Istrati was close to well-known European personalities such as Romain Rolland, Nikos Kazantzakis, Victor Serge, Mihail Sadoveanu and many others. His sincere and impetuous opinions stirred debates and tough media campaigns for several years.

Starting from his life and works, there are many questions to think about at present.  We can think of, for instance, the way his works reflect the exotic Mediterranean space or how political influences, respectively hybrid aspects inspired by the Romanian folklore shaped his writing. How did then Istrati look upon the friend, was this a close and a moral support against adversities? As the authors search for answers, the first bilingual volume (French and English) addresses both those working in humanities as well as the wider audience, including students or young researchers. The last chapter transgresses the area of literary analysis and research, covering various biographical events transposed in a script.

 

 

---

---

Maria-Ana TUPAN,The Shakespearean Search for Archetypes, Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing, 2020

 

 

Professor Maria-Ana Tupan is currently appointed to the Doctoral School of Alba Iulia University, Romania. A Senior Fulbright Grantee in 1994-5, she is the author of 17 books, several book chapters and numerous articles. Her publications include The Key to Change. Interdisciplinary Essays in Cultural History (2017); The Kantian Legacy of Late Modernity (2016); Relativism/ Relativity: The History of a Modern Concept (2013); Modernism and Psychology. An Inquiry into the Epistemology of Literary Modernism (2009); and Genre and Postmodernism (2008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The starting point for this long essay was the need to clarify the nature of archetypes, which are often grouped together across categorical distinctions. One speaks, for instance, about mythical, religious, cultural, etc. archetypes in a breath. Here, I am trying to retrieve the original significance of this concept, and its Destruktion, to use Heidegger’s title of a famous lecture delivered in 1920, took me back to the three-layered realizations of the paradeigma (original model) in Plato: noetic (the model created by the Nous), its intellectual perception and embodiment by the Demiurge, and his creation of the sensible world. Whereas the mirror is the symbol of a universal mind/ consciousness, discourse bridges epistemic ideas and sensible contents according to local codes. Ideas (Plotin’s uranic or intellectual forms) are thus inscribed in semiotic systems which vary from culture to culture. Shakespeare will turn to Ouroboros in ancient Egypt, to Sophia in Hellenistic Greece and to the Lamb of the Revelation in Christiandom as localized representations of the same idea of spiritual rebirth out of the snares of matter. There is no universal mirror of ultimate revelations, only mirrors opening a locus in history to a heaven of eidetic forms doubled by a locus of the inscription of a culturally determined copy. In this way, the ghostly paradigms of the mind receive a habitation and a name.